Premierul Ion Chicu a prezidat ședința Guvernului. Ce decizii au fost adoptate

Ion Chicu a vorbit despre necesitatea de a adopta prin lege mai multe decizii luate anterior de Comisia pentru Situații Excepționale, precum decizia de a oferi indemnizație unică în mărime de 16 mii de lei lucrătorilor medicali și angajaților MAI, care s-au infectat de COVID-19 în cadrul realizării atribuțiilor de serviciu, și altele. Executivul a aprobat un set de măsuri menite să susțină mediul de afaceri în perioada crizei economice generate de pandemie.

Ministrul Nagacevschi a prezentat un proiect prin care se propune impunerea unui moratoriu de 540 de zile, or până la 31 decembrie 2021, asupra obligativității de restituire a plăților pentru pachetele turistice achitate companiilor de turism. Măsura este menită să prevină falimentarea companiilor turistice, care au transferat resursele în adresa partenerilor din afara Republicii Moldova.

Proiectele aprobate de Executiv vor fi transmise pentru examinare în Parlament.


Preluat de la: Publika.md