Pregătiri de vânătoare. Peste 20 de mii de fazani, aduși din Ungaria pentru a-și găsi adăpost în țara noastră

Peste 20 de mii de fazani au fost aduși din Ungaria pentru a-și găsi adăpost în țara noastră. Două sute dintre aceștia au ajuns deja în comuna Sireți, Strășeni, și vor fi treptat eliberați de vânători în câmpiile din zonă, unde vor se vor înmulți până la deschiderea sezonului de vânătoare din octombrie.  

„Noi ducem fazanii în diferite teritorii din cauza ca să se înmulțească pe un teritoriu mai mare. Iată în valier sunt 200. O sută le dăm drumul aici, 50 îi ducem pe malul râpei, în diferite părți a satului”, a spus vânătorul, Vadim Darii.  

Mihai Sulă este vânător cu o experiență de peste 30 de ani. Acesta spune că vânatul fazanilor a devenit accesibil acum cinci ani, când Asociația Vânătorilor a decis să dezvolte fauna Moldovei și au început să importe păsările din Ungaria.

„Fazanul înainte nu se vâna la noi, era interzis că nu erau așa de mulți la număr, dar cu importul lui mai mult s-au dezvoltat”, a menţionat vânătorul, Mihai Sulă.

Sezonul de reproducere al fazanilor începe primăvară, iar cel de vânătoare – toamna. Astfel, pentru a nu afecta înmulțirea păsărilor, vânătorilor li se permite să prindă doar masculi, care  pot fi deosebiţi ușor datorită penajului colorat.

„Ca reproducerea să fie numai de mai lungă durată, vânăm numai cocoșii și femelele le păstrăm ca să depună ouă, să le clocească, ca să fie pui”, a afirmat vânătorul, Vadim Darii.  

În acest an, numai în Sireți au fost aduse peste 80 de femele.

„O femelă de exemplu în natură depune până la 16 ouă. La 80 de femele, să spune că minimum cinci puișori să trăiască până la maturitate, 300-200 după statistica noastră o să fie”, a comunicat vânătorul, Vadim Darii.   

Sezonul de vânătoare a fazanilor începe în octombrie și se încheie în luna ianuarie. Prețul unei licențe este de 100 de lei. Conform regulamentului, vânătorii au voie să prindă doar o singură pasăre pe zi.


Preluat de la: Publika.md