PRĂPĂD în urma ploilor: Gospodării inundate, culturi agricole distruse şi drumuri deteriorate (FOTO)

Prejudicii în urma ploilor în mai multe localităţi din ţară. Ieri, salvatorii au evacuat apa din şapte gospodării din satul Gherman, raionul Ungheni, beciurile și subsolurile cărora au fost înnămolite.

Potrivit reprezentanţilor IGSU, prejudicii au fost înregistrate și în satul Drăgănești, raionul Sângerei, unde apa a intrat în două gospodării, iar la Copăceni au fost deterioraţi circa 5 km de drum local.

Precipitațiile au făcut pagube și în localitatea Căzănești, raionul Telenești, unde au fost înnămolite beciurile din patru gospodării.

Ploile torențiale au distrus și mai multe culturi agricole din raioanele Strășeni, Căușeni și UTA Găgăuzia. 

 


Preluat de la: Publika.md