Povestea prezentatorul emisiunii "DOCTORII" care s-a recuperat de coronavirus

Unul dintre cei peste 8 mii de lucrători medicali care s-au infectat cu noul coronavirus este prezentatorul emisiunii „DOCTORII” de la Prime. Eugen Condrațchi şi soţia acestuia au avut o formă ușoară de COVID-19, iar după ce s-au vindecat, ne-au povestit experienţa prin care au trecut.

Prima persoană depistată pozitiv în familia Condraţchi a fost Diana, care lucrează ca ftiziopulmonolog. Ea spune că a avut slăbiciuni și febră, iar diagnosticul i-a confirmat temerile. Trei zile mai târziu, s-a îmbolnăvit și soțul.

„Am avut anxietate pentru că am contractat o boală ușor eterogenă. Aceasta este o boală care nu are tratament etiologic. Această boală nu are un tratament specific”.

„Eu reacţionat cu optimism când am aflat că m-am îmbolnăvit. Am avut multe operații planificate pentru următoarele 10 zile. I-am telefonat repede pe toți pacienții. Ei au fost de acord să mă aștepte, spunând „Vom aștepta, esențial este să vă faceți bine”.”

Timp de două săptămâni, soții, împreună cu fiica lor, au stat în carantină. Din fericire, ei au avut o formă ușoară de COVID-19

„Toată ziua eram ocupați răspunzând la SMS şi raportând despre starea noastră.”

După ce au urmat tratamentul la domiciliu, cei doi medici au revenit la muncă, pentru a salva vieți.

Soţii spun că boala i-a făcut să fie mai precauţi.

„Cel mai grav este atunci când oamenii poartă masca într-un mod neglijent, iresponsabil. Fie nu o poartă deloc, fie se ceartă sau încep dezbateri despre 5G. Dacă nu ne vom proteja, nimeni nu o va face în locul nostru .”

Din păcate, unii prieteni ai familiei Condrațchi au avut forme grave de COVID-19.

„Acum zece zile a murit un coleg de-al meu, neurochirurg la Spitalul de Urgență.”

Însă au fost și momente pozitive. Experiența a reunit întreaga familie și i-a ajutat pe soți să-şi recapete forţele.

„În sfârşit, în timpul carantinei și a concediului de boală, am putut sta mai mult de vorbă, am soluţionat câteva probleme care au fost suspendate de mult timp și au așteptat să vină timpul lor”.

Potrivit Ministerului Sănătății, în aproape 90 la sută din cazuri, pacienții cu COVID-19 au o formă ușoară a bolii.


Preluat de la: Publika.md