Peste 3.300 de oameni, reţinuţi în Rusia după protestele pro Navalnîi

Peste 3.300 de oameni au fost reţinuţi după protestele pro Navalnîi organizate sâmbătă în zeci de oraşe ale Rusiei. Potrivit unei organizaţii neguvernamentale, este cel mai mare număr de protestatari ajunşi în custodia poliţiei în urma manifestaţiilor stradale. 

Cele mai multe reţineri au fost făcute la Moscova. În capitala Federaţiei Ruse, unde au ieşit pe străzi zeci de mii de susţinători ai activistului Alexei Navalnîi, arestat pentru 30 de zile, au fost reţinute 1.360 de persoane. În Sankt Petersburg, în izolatoarele de poliţie au ajuns peste 500 de protestatari.  

După dezordinile în masă, oamenii legii au deschis sute de cauze penale pentru huliganism. Procurorii investighează inclusiv posibile violenţe din partea forţelor de ordine. Asta după ce mai mulţi manifestanţi au fost răniţi. 

De exemplu, o femeie din Sankt Petersburg a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovită cu piciorul în burtă de un mascat de la OMON. Oamenii legii au pornit o cauză penală şi pe numele unui protestatar care a lovit un poliţist din acelaşi oraş.

Tot în timpul protestelor de sâmbătă, au fost reţinuţi cel puţin 40 de jurnalişti, dar şi mai mulţi copii. Oamenii legii dau asigurări că toţi minorii au fost deja eliberaţi.  

A scăpat din detenţie şi Liubov Sobol, avocatul unei fundaţii, conduse de Alexei Navalnîi, reţinută la protestul din Moscova. Aceasta s-a ales cu o amendă. Oleg Stepanov, un alt reprezentant al echipei lui Alexei Navalnîi, a fost reţinut pentru 28 de zile, fiind învinuit de îndemn la violenţe.  

Alexei Navalnîi a fost încătuşat duminica trecută pe aeroportul Şeremetievo, când s-a întors din Berlin. El se află într-o închisoare cu securitate maximă şi este învinuit de încălcarea condiţiilor de eliberare condiţionată în urma unei condamnări cu suspendare din 2014. 

Sâmbătă, acesta a publicat pe pagina sa de Instagram un mesaj prin care le-a mulţumit susţinătorilor săi pentru sprijin şi i-a asigurat că este stabil din punct de vedere emoţional şi psihologic.


Preluat de la: Publika.md