Până la lacrimi! Scrisoarea emoţionantă a unui soldat către iubita sa, descoperită într-un tanc îngropat într-o pădure

Mai mulţi geologi ruşi au găsit în pădurile de lângă Moscova un tanc îngropat la 7-8 metri sub pământ. Mastodontul rămăsese acolo din Al Doilea Război Mondial, scrie b1.ro.

Geologii n-au stat pe gânduri şi au sunat alarma. De teamă ca nu cumva ceva să explodeze au chemat poliţia, ambulanţa şi geniştii. Forţele de salvare s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, iar în urma lor au sosit şi istoricii.

Din fericire, după îndelungi căutări şi verificări minuţioase, n-a fost descoperită nicio bombă sau altceva explozibil. Astfel, că soldaţii au putut intra în interiorul tancului. Au descoperit rămăşiţele unui soldat rus, care, alături, avea un revolver cu un singur glonț și un dosar în care se găseau o hartă, poza iubitei sale și mai multe scrisori netrimise.

De departe cea mai tristă scrisoare a fost cea pe care i-o adresa iubitei sale, Varvara. „Salut, Varvara mea! Nu, nu ne vom întâlni. Ieri la prânz am bombardat încă o coloană nemțească. Un proiectil de-a fasciștilor a spart armura laterală a tancului nostru și a explodat înăuntru. În timp ce conduceam tancul spre pădure, Vasile a murit. Rana mea este severă… L-am înmormântat pe Vasile într-o pădurice de mesteceni. Era un loc plin de lumină. Vasile a murit fără să reușească să-mi spună măcar un cuvânt, fără să-i transmită ceva frumoasei lui Zoia și blonduței Măriuța, care seamănă cu o păpădie pufoasă. Vor crește copiii tăi. Tu iarăși vei iubi. Iar eu sunt fericit că părăsesc această lume, având în suflet marea dragoste pentru tine. Al tău, Ivan Kolosov”, sună rândurile emoţionante din scrisoare.


Preluat de la: Publika.md