Orgie cu 25 de participanți, între care și un europarlamentar, întreruptă de Poliție la Bruxelles

O orgie la care luau parte 25 de persoane a fost întreruptă vineri de polițiștii din Bruxelles, pentru că numărul participanților era mult mai mare decât cel permis în această perioadă de pandemie la evenimente private, adică 4.

În momentul descinderii, acesta ar fi încercat să fugă pe acoperișul clădirii, dar când a fost prins de polițiști a invocat imunitatea parlamentară, motiv pentru care în toată povestea a fost implicat și Ministerul Afacerilor Externe. Identitatea europarlamentarului nu a fost dezvăluită. Potrivit 7 Sur 7, la orgie ar mai fi luat parte și alți diplomați.

În locul cu pricina, polițiștii au găsit, în afara unor cantități mari de alcool, și droguri. Toți cei prezenți au fost amendați pentru încălcarea restricțiilor COVID și lăsați să plece acasă.


Preluat de la: Publika.md