Oficiul Medicilor de Familie din satul Izbiște: Cu pereţii crăpați, toaleta în curte şi un lighean pe post de lavoar

Peste trei mii de locuitori din satul Izbişte, raionul Criuleni, au la dispoziţie un punct medical aflat într-o stare deplorabilă. 50 de pacienţi trec zilnic pragul punctului medical care are pereţii crăpați, toaleta în curte, şi un lighean pe post de lavoar. Un medic şi 4 asistente lucrează la Izbişte.

Aliona Verlan e medic de familie la Izbişte de aproape nouă ani. Iniţial punctul medical era în clădirea grădiniţei din localitate.

”Satul este foarte mare se nasc mulţi copii, era nevoie să eliberăm clădirea ca să se deschidă alte grupe. Şi aici am fost amplasaţi temporar, iar în cel mult un an de zile urma să ne mutăm în clădirea nouă. Sunt unicul medic la două sate acum”, spune medicul de familie. 

Condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea personalul medical sunt dificile.

”Aici condiţiile nu sunt nici pe aproape de cele normale. Iarna este frig tare, ne încălzim la soba care o avem. Iar infirmiera dimineaţa vine cu trei ore mai devreme ca să facă focul”, spune Aliona Verlan. 

”Aici avem sala de proceduri, facem picurători, facem injecţii intramusculare, intravenoase, vaccinăm copii.”

Tamara Verdeş e asistentă medicală de 30 de ani.

”Specialişti nu vin din cauza condiţiilor. Nu vin nici studenţi. La veceu mergem afară, apă aducem de la fântână ne spălăm la lavoar”, a declarat Tamara Verdeș. 

Sătenii şi-ar dori un punct medical curat şi dotat cu cele necesare.

”Aici a fost o casă de locuit, stăpânii au decedat şi a luat-o primăria în chirie. În altă parte nu avem unde să ne ducem.”

”Niciun fel de condiţii nu sunt. Vine lumea să facă picurătoare ceva, dar iarna îi cel mai greu.”

Primarul Ion Plămădeală spune că a început renovarea fostului sediu al punctului medical, dar are nevoie de peste patru de milioane de lei:

”Până la moment s-au valorificat şi s-au făcut lucrări de un milion şi 300 de mii. Cei 400 de mii din cei 500 de mii alocaţi de Consiliul Raional vor fi valorificaţi până în toamnă. Anul acesta am depus un demers la CNAM.”

Am sunat la purtătorul de cuvânt al CNAM, Silvia Munteanu, pentru a ne spune dacă aceşti bani vor fi alocaţi.

Aceasta ne-a redirecţionat la un comunicat de pe site-ul instituţiei în care se precizează că în această perioadă, toate fondurile CNAM sunt redirecţionate spre proiecte ce vizează lupta cu pandemia de COVID-19.


Preluat de la: Publika.md