OFICIAL. Vladimir Plahotniuc a părăsit teritoriul SUA pe 28 august

 

Fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, pe numele căruia instanțele naționale au emis un mandat de arestare (în lipsă), ar fi părăsit orașul Miami din SUA la sfârșitul lunii august curent.

Conform datelor deschise ale organelor pentru securitate internă ale SUA, unde poate fi accesat și istoricul intrărilor și ieșirilor cetățenilor, Vladimir Plahotniuc a părăsit orașul Miami la 28 august curent.

Ziarul de Gardă a verificat istoricul călătoriilor lui Vladimir Plahotniuc după ce liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a scris pe pagina sa de Facebook că Plahotniuc ar fi plecat în Turcia.

Istoricul călătoriilor mai arată că, anterior, Plahotniuc a intrat pe teritoriul SUA la 15 iunie, ca urmare a schimbării puterii în țară.

În timp ce informațiile oficiale arată că Plahotniuc ar fi părăsit SUA, fără a se cunoaște destinația spre care a plecat, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că Plahotniuc s-ar afla, de fapt, în Turcia, fără a fi prezentată însă vreo confirmare oficială în acest sens.
 

zdg


Preluat de la: Timpul.md