Octavian Țîcu: „Renașterea unionismului și alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova”

După alegerile prezidențiale 2020, dar mai ales după primul tur, am auzit multe atacuri, denigrări, ironii și zeflemea la adresa unionismului și unioniștilor. Unii au zis că am murit, alții că am luat prea puține voturi, unii ne-au criticat că am susținut-o pe Maia Sandu, chiar dacă am fost foarte expliciți în acțiunea noastră de susținere, alții sau probabil chiar aceiași ne-ar fi criticat dacă n-o susțineam.

Unionismul n-a murit, nici n-a luat puțin, cu atât mai mult nu s-a culcat sub alții. Unionismul a renăscut în aceste alegeri. Din trei motive:

Partidul Unității Naționale a câștigat bătălia unioniștilor
1. Partidul Unității Naționale a câștigat bătălia unioniștilor și s-a impus ca cel mai important partid unionist din R. Moldova. A luat în aceste alegeri un număr dublu de voturi față de Blocul Electoral „Unirea”, alcătuit din patru (!!!) partide politice, care nici măcar n-au putut aduna voturile celor care au semnat pentru candidatul Dorin Chirtoacă.

Orice încercare de a contesta această supremație sau a agita construcții unioniste alternative va fi înțeleasă ca făcătură împotriva unionismului și continuarea unor tentative instrumentalizate de a scinda forțele românești de la Chișinău.

Prin urmare, adresez un apel colegial unioniștilor să renunțe la atacurile contra PUN și să ne susțină pentru consolidarea polului unionist din R. Moldova de pe alte platforme. Nu mai scindați unioniștii, altfel nu veți fi înțeleși!

Votul din 1 noiembrie 2020 a fost unul polarizat

2. Votul din 1 noiembrie 2020 a fost unul polarizat și afectat de manipulare, bani și minciună, prin urmare el nu reflectă adevărata esență a votului cetățenilor din R. Moldova.

Două subversiuni mediatice și propagandistice, de factură și origine diferită, au prefigurat rezultatul din primul tur. Prima că Igor Dodon poate câștiga din primul tur, cea de-a doua, că în turul doi pot accede Igor Dodon și Renato Usatîi. Prin urmare, o mare parte a votului unionist a fost unul util, s-a dus spre Maia Sandu pentru a exclude riscurile scenariilor de mai sus.

Am atenționat repetat în campania electorală că aceste construcții mediatice au generat o eroare de percepție și judecată, dar fricile au prevalat. Rămâne să întreb unioniștii, dacă înțeleg ce-ar fi însemnat pentru România, pentru PUN și pentru unionism dacă aveam 10-15 – 20 % în primul tur? Poate îmi răspundeți până la alegerile parlamentare.

Acum doi ani unionismul era ca și inexistent, folosit și răsfolosit în diverse scopuri și de diverși indivizi. L-am ridicat din praf, deci rămân mulțumit de faptul că aproape 30 de mii de moldoveni au rămas fideli idealului de reîntregire, pe care sper să-l sporim pe măsură ce proiectul nostru politic va fi pe deplin înțeles.

Unirea cu România este mai actuală ca niciodată

3. Unirea cu România este mai actuală ca niciodată. Ce s-a reușit la 15 noiembrie a fost sinergia câtorva elemente, care nu se vor repeta: ura contra lui Dodon, unificarea proeuropenilor și unioniștilor (Pro-Europa, Pro-România), campania exemplară organizată de PAS și imaginea Maiei Sandu. Dar asta nu rezolvă viitorul R. Moldova.

Am pus chezășie unionismul pentru Maia Sandu pentru că nu puteam admite un al doilea mandat pentru Igor Dodon. Însă adevărata cale pentru salvarea R. Moldova este folosirea acestui mandat și a viitoarelor alegeri parlamentare pentru integrarea cât mai rapidă prin România în Uniunea Europeană și NATO. Nu există altă opțiune.

Toate victoriile obținute odată la zece ani de forțele europene și românești la Chișinău sunt cu regularitate contracarate de interferențele Moscovei, care readuce permanent R. Moldova în sfera sa de influență. Valul de renaștere din anii 1989-1991 a fost frânt de războiul de la Nistru, revenirea la „moldovenism” și acțiunile trădătoare a lui Snegur și Roșca.

A doua tentativă de „europenizare” din 1998-2000 s-a încheiat cu venirea la puterea a regimului Voronin, care a readus marasmul sovietic și influența Moscovei. Cu ce s-a terminat elanul „alianțelor pentru integrare europeană” am văzut: întâi rivalitatea dintre Filat și Plahotniuc, apoi instituirea regimului Plahotniuc – Dodon – Șor, care odată debarcat, s-a finalizat cu întărirea regimului Dodon și a influenței Kremlinului. Șah și aproape mat pentru români, europeni și americani.

Renașterea unionismului și alegerile anticipate din Moldova – Noroc de poporul care s-a ridicat admirabil

Noroc de poporul R. Moldova care s-a ridicat admirabil pentru a-și apăra democrația și libertatea. Dar ce facem cu acest elan dna Maia Sandu? Îl punem în slujba PAS-ului sau îl folosim pentru un ideal măreț în interesul cetățenilor R. Moldova?

N-am nicio iluzie în privința faptului că Rusia va reveni cât de curând în cărți și va țese o linie de rezistență contra votului proeuropean și românesc al R. Moldova. A făcut-o de fiecare dată în raport cu România timp de aproape 200 ani și o va face cu atât mai mult împotriva R. Moldova, care este descoperită și ciuruită în sistemul de apărare și securitate asemeni unui cașcaval olandez. Asta trebuie să se înțeleagă la Chișinău, București și în marile capitale occidentale.

Misiunea unioniștilor abia începe

Misiunea unioniștilor abia începe, pentru că noi am avut în această campanie cea mai clară viziunea asupra viitorului R. Moldova, oferind un proiect de bunăstare, prosperitate și securitate tuturor cetățenilor prin integrarea în România și structurile de apărare și securitate NATO.

Am dat votul nostru anti-Dodon, pro – Europa și pro – România. Acum chem cetățenii din R. Moldova, cei cu drept de vot din România și din Diasporă să ne susțină și să se solidarizeze în jurul idealului nostru politic – reunirea cu România.

Dacă nu veți înțelege până la alegerile parlamentare acest lucru, vom fi pierduți, iar Diaspora nu va mai avea pe cine salva. Pentru că vom fi cu toții acolo!

Octavian Țîcu este deputat, Președinte al Partidului Unității Naționale (evz)


Preluat de la: Timpul.md