Nicolae Botgros, în continuare în secţia de reanimare. Ce spune purtătorul de cuvânt al IMU despre starea de sănătate a maestrului

Starea de sănătate a maestrului Nicolae Botgros continuă să fie gravă. Artistul a fost diagnosticat cu COVID-19, iar din cauza complicaţiilor bolii, acum câteva zile, el a ajuns la Institutul de Medicină Urgentă din Capitală.

Potrivit medicilor, Nicolae Botgros este, în continuare, în secţia de reanimare. Purtătorul de cuvânt al IMU, Dorina Arseni, ne-a declarat că starea de sănătate a artistului este stabilă şi nu a înregistrat deocamdată schimbări esenţiale. Arseni a mai menţionat că pentru viaţa maestrului luptă în continuare cei mai buni medici din ţară.

Fiul acestuia, Corneliu Botgros, a declarat anterior pentru Publika TV că mai multe persoane din orchestra „Lăutarii” au fost diagnosticate cu noul tip de coronavirus.


Preluat de la: Publika.md