NE MOR EROII ÎN ALB. O asistentă medicală de la Spitalul Raional Orhei a murit din cauza noului coronavirus

COVID-19 a mai luat viața unui angajat medical. Este vorba despre o asistentă medicală, de 67 de ani, care activa la Spitalul Raional Orhei.

Potrivit reprezentanţilor MSMPS, Zinaida Popușoi a fost internată în stare gravă la Spitalul Republican în data de 26 iunie. 

Ministerul Sănătăţii a venit cu un mesaj de condoleanțe: „Exprimăm sincere condoleanțe familiei, colegilor și tuturor celor ce au cunoscut acest om însemnat pentru sistemul medical”.

De la începutul pandemiei, 2 368 de cadre medicale au fost infectate cu noul tip de coronavirus, dintre care 596 de medici și 943 de asistenți medicali.

 


Preluat de la: Publika.md