Naționala U-17 a câștigat meciul cu Belarus

Fotbaliștii naționalei de juniori a Republicii Moldova de până la 17 ani au debutat perfect la turneul internațional de la Minsk, „Cupa Dezvoltării”. Discipolii lui Valeriu Andronic au învins cu 3-1 reprezentativa Belarusului, țara gazdă a competiției.

„Micii tricolori” au avut un început de meci fabulos, reușind să marcheze două goluri în primele 9 minute. Eduard Grosu a deschis scorul, iar Dorin Nacu a majorat avantajul, după ce a transformat un penalty.

Belarușii au redus din handicap imediat după pauză prin Nikita Salanovici. Rereprezentativa țării noastre, care s-a apărat eroic în ultimele minute ale partidei, a reușit să mai înscrie o dată în prelungiri, după un contraatac fulgerător, finalizat de Constantin Avram.

Pe 3 februarie naționala U-17 a Moldovei va întâlni selecționata similară a Tadjikistanului, care a zdrobit cu 7-1 reprezentativa Kazahstanului. Din cauza pandemiei de coronavirus, la ediția din acest an participă doar 4 echipe.


Preluat de la: Publika.md

 Fără categorie