Momentul exploziei care a distrus o parte din barajul hidrocentralei Kahovka de pe râul Nipru din Herson

Pe rețelele sociale a fost publicată o înregistrare video care arată momentul exploziei care a distrus o parte din barajul hidrocentralei Kahovka de pe râul Nipru în regiunea Herson. Imaginile din satelit arată că explozia a afectat podul rutier al barajului.

Centrala nucleară Zaporojie folosește apa din lacul de acumulare al barajului de la Kahovka pentru răcirea reactoarelor. Conform CNN, lacul de acumulare conține 18 milioane de metri cubi de apă, citează digi24.ro.

 

In the #Kherson region, #Russian forces blew up part of the dam of the #Kakhovskaya hydroelectric power station.#Russia #StopRussia #RussianArmy #RussiaIsLosing pic.twitter.com/ox8uDMAApB

Imaginile surprinse din satelit arată efectele exploziei, care a distrus practic podul rutier al barajului.

Nu se știe exact, în acest moment cine a provocat distrugerea parțială a barajului. Ucrainenii îi acuză pe ruși de acest atac, în vreme ce presa rusă sugerează că de vină ar fi militarii Kievului.

Până în prezent, conform CNN, cel puțin șapte poduri, din care patru peste râul Nipru, au fost distruse în ultimele 24 de ore, în urma retragerii armatei ruse din Herson, de pe malul vestic al râului Nipru.

Luna trecută, Institutul pentru Studiul Războiului avertiza că forțele ruse pregătesc condițiile pentru un atac sub steag fals asupra hidrocentralei Kahovka de lângă Herson.

Astfel, autoritățile ruse ar lucra la diseminarea informației că ucrainenii plănuiesc un atac asupra centralei, probabil pentru a „stabili condițiile pentru ca forțele ruse să lovească barajul iar apoi să dea vina pe Ucraina în vreme ce inundațiile provocate ar fi folosite pentru a acoperi propria retragere către sud în regiunea Herson”, conform ISW.


Preluat de la: Publika.md