Moldovenii care îşi fac studiile în România vor beneficia de transport gratuit cu trenul către secţiile de votare

Tinerii moldoveni care îşi fac studiile în România vor beneficia de transport gratuit cu trenul către secţiile de votare.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Transporturilor de la Bucureşti, în data de 15 noiembrie, elevii şi studenţii din Republica Moldova vor putea călători fără bilet spre localităţile din România în care vor fi amplasate secţii de vot.

Şi cursa retur va fi gratuită. Decizia a fost luată printr-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru a facilita activităţile din ziua alegerilor şi pentru a asigura exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidenţiale.

Pentru turul doi al scrutinului din 15 noiembrie, în România au fost deschise13 secţii de votare.


Preluat de la: Publika.md