Mitropolia Moldovei, nemulţumită de noile reguli care condiţionează reluarea oficierii slujbelor religioase în interiorul bisericilor

Noile reguli ale Comisiei Excepţionale pentru Sănătate Publică care condiţionează reluarea oficierii slujbelor religioase în interiorul lăcaşelor sfinte nemulţumeşte Mitropolia Moldovei. Secretarul acesteia, Vadim Cheibaş, a refuzat să ne ofere un interviu, dar spune că instituţia nu este de acord cu unele restricţii pe care autorităţile vor să le introducă începând cu data de 5 iunie.

De menţionat că în baza unei decizii a Comisiei, enoriaşii vor trebui să respecte mai multe reguli. Unii susţin, însă, că restricţiile sunt prea dure. Potrivit acestei decizii, înainte de începerea serviciului divin, spaţiile vor fi dezinfectate. La intrarea în biserică, enoriaşilor li se va măsura febra, iar cei care au simptome de COVID-19 nu vor fi admişi în lăcaş. De asemenea, se impune păstrarea distanţei de doi metri între oameni şi purtarea obligatorie a măştilor de protecţie. Aceştia nu vor mai avea voie să atingă sau să sărute icoanele şi sunt îndemnaţi să se abţină de la ritualul sfintei împărtăşanii.

Duminică, slujba de la Catedrala Naşterea Domnului din Capitală a avut loc afară. Enoriaşii au păstrat distanţa socială, unii au purtat măşti, însă au sărutat icoanele şi s-au împărtăşit, în pofida pericolului de transmitere a noului tip de coronavirus.

Oamenii spun că se bucură că, în curând, vor putea intra în biserici, însă cred că ritualul împărtăşaniei nu trebuie interzis.

„Nici vorbă nu poate să fie. Cum să rămânem noi neîmpărtăşiţi? Aşa ne-am născut, aşa o să murim”.

„Împărtăşenia trebuie să fie liberă. Ce drept au să… nu a fost niciodată aşa ceva ca sfânta împărtăşenie să fie spre daună”.

„Iar o să răbdăm, până o să fie posibiltatea”.

Pe de altă parte, secretarul Mitropoliei Basarabiei, Andrei Bucliş, ne-a spus că se vor conforma deciziei şi vor respecta regulile de prevenire a infecţiei cu coronavirus. Cât despre sărutatul icoanelor şi ritualul de împărtăşanie, acesta spune că feţele bisericeşti şi credincioşii vor decide dacă vor respecta aceste prevederi sau nu.

„E puţin ciudat, ca preot, să te duci să îi spui omului să nu-şi arate evlavia faţă de un sfânt, faţă de o icoană şi tot aşa mai departe. Deja ţine de fiecare credincios în parte. Ceea ce ţine de noi, ca instituţie, noi vom încerca să ţinem cont şi să aplicăm în tocmai”, a afirmat secretarul Mitropoliei Basarabiei, Andrei Bucliş.

De la mijlocul lunii martie, a fost interzisă participarea enoriaşilor la slujbe. Totodată, începând cu luna mai, oamenii au avut voie să meargă la biserici, însă slujbele au fost oficiate afară, pentru a preveni răspândirea COVID-19. Unii preoţi însă nu s-au conformat deciziei autorităţilor şi au primit amenzi în valoare de 22.500 de lei.


Preluat de la: Publika.md