Ministrul Sănătății din România: Epidemia este controlabilă în acest moment. Am trecut de vârf!

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că epidemia de coronavirus este controlabilă în România.

Ministrul spune că în vară ar putea să nu mai fie obligatorie masca de protecţie şi că până acum au fost testaţi aproximativ 270.000 de oameni pentru infecţia cu SARS-CoV-2.

„Am avut o alternanţă a numărului de cazuri, dar tot timpul am rămas sub 200 de cazuri la Terapie Intensivă, suntem pe panta descendentă. După 1 iunie ne pregătim pentru o a doua etapă destul de bogată în măsuri de relaxare.

Rămâne ca împreună cu INSP, Centrul Naţiona de Control al Bolilor să evaluăm fiecare zi a acestor relaxări având şi norme de aplicare şi unele restricţii pe care le putem reimpune, în măsura în care vom vedea că măsura este nefavorabilă.

Până acum nu avem un motiv real să ne gândim la aceste restricţii.

În măsura în care vom respecta regulile de igienă, de distanţare socială în locurile publice, putem spune că mergem spre a treia etapă de relaxare după 15 iunie”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, la Digi 24, vineri seara.

„Epidemia este controlabilă în acest moment, dar controlabilă printr-o colaborare a noastră cu populaţia. Am trecut de vârf, suntem pe panta descendentă. Ca număr total de cazuri infectate, aflate în analiza noastră cred că o să ne apropiem de 20.000, dar având o creştere mică sau nesemnificativă de la o zi la alta.

În acest moment avem sub 5.000 de cazuri active din cele peste 18.000”, a mai spus Tătaru.

 


Preluat de la: Timpul.md