Ministrul sănătăţii din Cehia și-a anunțat demisia în urma creșterii numărului de infectări COVID-19

Ministrul sănătăţii din Cehia, Adam Vojtech, a anunţat că şi-a înaintat demisia în urma criticilor privind modul în care a gestionat epidemia de COVID-19. Gestul său vine pe fondul creşterii numărului de infectări cu coronavirus, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Premierul Andrej Babis i-a mulţumit lui Vojtech pentru munca sa într-un mesaj postat pe Twitter. Andrej Babis a subliniat că acesta ar fi putut fi ţinut minte drept cel mai bun ministru al sănătăţii, dacă nu şi-ar fi folosit toată energia pentru a lupta contra epidemiei, scrie libertatea.ro

Creşterile de cazuri noi de infectare cu coronavirus raportate de Cehia plasează această ţară pe locul al doilea în Europa în ce priveşte ritmul îmbolnăvirilor în ultimele săptămâni, după Spania. Autorităţile au ridicat înaintea verii aproape toate măsurile luate în primul val al epidemiei. În urmă cu aproape o săptămână, Cehia a decis ca barurile şi pub-urile să se închidă între 0.00 şi 6.00, după ce s-a constatat că majoritatea persoanelor infectate cu COVID-19 sunt tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 29 de ani.

În ultimele 14 zile, Cehia a consemnat 193 de cazuri de coronavirus la 100.000 de locuitori, potrivit Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.


Preluat de la: Publika.md