Ministrul Sănătății caută soluții pentru salariile angajaților din sistem, bazate pe performanță și efort depus

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că întotdeauna a existat dialog între Guvern şi sindicaliştii din sistemul sanitar, el arătând, în acest context, că tot pe calea dialogului vor fi rezolvare solicitările protestatarilor. „Încercăm să găsim o soluţie împreună cu dânşii încât plata sau măririle acestea salariale să fie bazate şi pe criterii de performanţă, încât cei care într-adevăr lucrează, care duc greul, să poată să fie salarizaţi aşa cum trebuie”, declară ministrul. „Am avut discuţii repetate şi punctul nostru de vedere, care a fost agreat de cei de la Sanitas, şi a fost însuşit şi de domnul prim ministru, a fost că trebuie în primul rând găsită o soluţie – şi o vom găsi – pentru înlăturarea inechităţilor salariale referitoare la personalul TESA din spitale, care are salarii foarte mici. Urmează, după aceea, asistenţii medicali la care trebuie să existe o creştere salarială şi, nu în ultimul rând, şi medicii. Dar încercăm să găsim o soluţie împreună cu dânşii încât plata sau măririle acestea salariale să fie bazate şi pe criterii de performanţă, încât cei care într-adevăr lucrează, care duc greul, să poată să fie salarizaţi aşa cum trebuie. Opinia mea este că din partea Guvernului există nu numai deschidere, existăm şi o gândire, o anvelopă salarială pentru creşterea aceasta de care este nevoie”, a afirmat ministrul duminică seară, la Antena 3, potrivit news.ro.

El precizează că Ministerul a făcut săptămâna trecută, calcule pentru a stabili sumele necesare pentru creşterile salariale din sistem.

”Eu cred că calea de dialog va duce la soluţionarea acestui conflict de muncă, care a fost generat de anumite inechităţi care există mai de mult timp, şi de faptul că salariile asistenţilor medicali, mai ales ale celor care nu beneficiază de sporuri, au rămas de foarte mult timp nemodificate”, mai spune Rafila.


Preluat de la: Timpul.md