Ministrul Educației, despre organizarea noului an de studii și modul de învățământ ales de școlile din țară

Procesul de organizare a sistemului de educație pentru noul an școlar va cuprinde trei etape: pregătirea pentru redeschiderea școlilor, perioada de adaptare la noile condiții și organizarea eficientă a procesului educațional în condiții de sănătate și siguranță. Declarațiile au fost făcute de ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, în cadrul unui briefing de presă privind organizarea anului de studii 2020-2021, în contextul pandemiei de COVID-19.

Totodată, Igor Șarov a menționat că toate instituțiile de învățământ din țară au ales unul dintre cele șapte modele propuse anterior de Minister. Astfel, din cele 1 249 de școli, cele mai multe instituții, 769 la număr, vor activa după modelul unu, ceea ce înseamnă prezența fizică de 100% a elevilor la școală. Altele 119 instituții au ales modelul doi de studiu, învățarea în două schimburi. Pentru modelul trei au optat patru instituții, ele au ales învățarea combinată, iar 17 școli se vor ghida de modelul patru, învățarea de tip hibrid, pe grupe, zilnic. 15 școli au ales învățarea alternantă, săptămânal, iar 261 de instituții au optat pentru învățarea mixtă. 

Potrivit lui Șarov, nicio instituție din țară nu a ales învățarea la distanță, inclusiv online.

Ministrul Educației a mai spus că prima oră din anul școlar va fi despre sănătate, comportamentul responsabil în societate și respectarea normelor anti COVID-19.


Preluat de la: Publika.md