Ministrul Educaţiei condamnă acţiunile conducerii statului care vizitează instituţiile de învăţământ în plină pandemie

Ministrul Educaţiei condamnă acţiunile conducerii statului care vizitează instituţiile de învăţământ în plină pandemie de COVID-19, fără să respecte restricțiile impuse de autorități. Igor Şarov și-a exprimat nemulțumirea într-o postare pe Facebook, dar nu spune nume concrete.

În postarea sa, Şarov menţionează că dubla măsură, practicată de unii reprezentanţi ai puterii, ştirbeşte principiile unui stat democratic. Ministrul Educaţiei se întreabă cum e posibil ca măsurile legislative să fie obligatorii doar pentru unii cetăţeni ai statului. Igor Şarov susţine că mai grav exemplul dat de vârfurile puterii, în condiţiile în care profesorii sunt inclusiv la tablă cu mască şi sunt expuşi zilnic riscului infectării. 

La final, oficialul spune că Ministerul Educaţiei condamnă orice manifestare de nerespectare a prevederilor deciziilor Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică, mai ales când este vorba despre instituţiile de învăţământ, indiferent de cine încalcă regulile.

Igor Şarov nu a fost de găsit la telefon pentru a concretiza la cine s-a referit în postarea sa.

Întâmplător sau nu, aceasta vine la o zi după ce şeful statului a publicat mai multe fotografii din vizitele pe care le-a făcut la două instituţii de învăţământ din ţară.

Dodon a fost la gimnaziul „Viorel Cantemir” din satul Sofia, raionul Drochia şi Liceul Teoretic „Alexandru Agapie” din satul Pepeni, raionul Sângerei.

În fotografii se vede că preşedintele nu poartă mască şi dă mâna cu elevii şi profesorii. Asta deşi purtarea măştilor este obligatorie în spaţiile închise, iar pentru profesorii – pe durata întregii zile de muncă.

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Carmena Sterpu, nu a răspuns la telefon pentru a ne spune de ce Dodon nu a purtat mască în timpul vizitelor de la instituţiile de învăţământ. Am trimis şi o solicitare oficială în adresa instituţiei prezidenţiale.


Preluat de la: Publika.md