Ministrul de Externe, despre relaţiile Moldovei cu România: Poartă un caracter special și privilegiat, fiind bazate pe aceleași valori comune – istorie, limbă și cultură

Relațiile dintre Republica Moldova și România poartă un caracter special și privilegiat, fiind bazate pe aceleași valori comune – istorie, limbă și cultură. Declaraţia a fost făcută de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Oleg Țulea, în cadrul unui interviu pentru ape.md

„Noi suntem interesați în consolidarea și aprofundarea relațiilor dintre țările noastre, având drept scop atingerea obiectivelor de integrare europeană. O vom face prin definitivarea proiectelor și programelor inițiate, precum și prin lansarea unor noi proiecte menite să contribuie la implementarea agendei de reforme democratice și la ridicarea nivelului de trai al cetățenilor Republicii Moldova. Este firesc să fie așa, căci aceste relații poartă un caracter special și privilegiat, fiind bazate pe aceleași valori comune – istorie, limbă și cultură”, a declarat ministrul de Externe.

Totodată, Oleg Țulea a menţionat că autoritățile de la Chișinău trebuie să trateze cu înțelegere și receptivitate criticile constructive venite de la partenerii strategici și de dezvoltare ai Republicii Moldova referitoare la ritmul și modul de implementare a reformelor de pe agenda europeană. 

„Sunt critici ce pot să contribuie la eliminarea carențelor și la accelerarea transformărilor pozitive în societate, or, obiectivele pe care le urmărește în mod consecvent Guvernul sunt ridicarea bunăstării cetățenilor noștri, combaterea corupției și asigurarea supremației legii. Tocmai de aceea, sunt convins că, în pofida unor „vânturi reci” care uneori se abat asupra celor două capitale, relațiile dintre Chișinău și București se vor dezvolta pe o cale ascendentă, de aprofundare și consolidare. O dovadă în acest sens e și Parteneriatul Strategic, al cărui scop este integrarea Republicii Moldova în marea familie europeană”, a precizat ministrul de Externe.


Preluat de la: Publika.md