Descoperire macabră: Trupul unui bărbat descoperit pe malul unui iaz de lângă satul Budjac

Descoperire macabră pe malul unui iaz de lângă satul Budjac, municipiul Comrat. Acolo a fost găsit trupul neînsufleţit al unui bărbat. Informaţia ne-a fost confirmată de ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie Comrat, Oxana Gațenco. 

Potrivit ei, bărbatul este originar din municipiul Comrat şi are în jur de 50 de ani, dar încă nu a fost stabilită cauza morţii şi circumstanţele în care a decedat.

Totuşi, portalul deschide.md scrie că bărbatul ar fi fost snopit în bătaie, pentru că medicii legişti au depistat semne de moarte violentă caracteristice maltratării.

Această informaţie nu a fost confirmată şi nici infirmată de oamenii legii. Poliţiştii au deschis o anchetă şi urmează să stabilească toate circumstanţele. 


Preluat de la: Publika.md