Măsurile de susținere a familiilor, propuse de un Centru de Dezvoltare

Familiile din Republica Moldova au dificultăți economice majore, precum și acces limitat la servicii de calitate, transmite IPN.

O altă provocare reprezintă lipsa politicilor adecvate care să susțină reconcilierea vieții de familie cu cea profesională. De Ziua Internațională a Familiei, marcată pe 15 mai, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare vine cu propuneri pentru îmbunătățirea impactului tuturor măsurilor aprobate în ultimii doi ani în Moldova, dar și de a diminua anumite bariere sau inegalități de gen.

Una dintre propuneri se referă la deducerea suplimentară din impozit pentru părinții salariați care au copii încadrați în creșă, grădiniță sau școală. Această inițiativă are potențialul de a aduce beneficii semnificative atît pentru părinți, cît și pentru economia țării în ansamblu.

Mai mult, această deducere fiscală poate servi ca un stimulent pentru creșterea participării părinților, în special a mamelor, la forța de muncă, compensînd parțial costurile legate de îngrijirea copiilor și încurajînd astfel mai mulți părinți să rămînă activi.

O altă propunere se referă la sporirea eficienței şi accesibilității programelor prelungite de educație pentru copii. Pentru a oferi șanse mai multor părinți angajați de a-și încadra copiii în astfel de programe, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare recomandă impunerea unei obligații pentru instituțiile de învățămînt de a oferi programe prelungite, cu sprijin financiar adecvat din partea statului, majorarea resurselor financiare alocate din bugetul de stat pentru toate instituțiile publice de educație, întru sporirea posibilității mai multor copii de pînă la 12 ani să frecventeze activitățile respective, fără ca părinții să fie nevoiți să acopere taxe adiționale, inclusiv pentru pauzele alimentare.

Este propusă și revizuirea curriculumului educațional pentru acest tip de program, astfel, încît să fie cît mai mult centrat spre necesitățile și interesele copiilor.

Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare recomandă sporirea accesului cuplurilor/femeilor solitare la serviciile de fertilizare in vitro, ajustarea programului „Prima Casă” pentru ca acesta să devină mai popular în rîndul familiilor, flexibilizarea programelor de studii în ceea ce privește durata și forma de organizare.

Introducerea serviciilor de consiliere psihologică/psihoterapie în Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală, includerea tratamentelor pentru perioada premenopauzei/menopauzei în lista medicamentelor compensate, introducerea concediului medical menstrual, sînt alte propuneri făcute de CPD.

Ziua Internațională a Familiei a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 20 septembrie 1993. Începînd cu anul 2010, această zi a devenit sărbătoare națională și în Republica Moldova.


Preluat de la: Noi.md