Locuitorii din Durleşti se plâng că sunt nevoiţi să aştepte ore transportul public după ce ruta de troleibuz 35 a fost modificată (VIDEO)

Locuitorii din Durleşti au ajuns la limita disperării. Ruta de troleibuz nr. 35 a fost prelungită, iar oamenii sunt nevoiţi să aştepte şi câte jumătate de oră pentru a prinde un loc în transportul public, care şi aşa este arhiplin.

Oamenii spun că transportul public din oraş nu este suficient pentru numărul mare de locuitori şi se plâng că sunt nevoiţi să se îmbulzească în troleibuzele care ajung tot mai greu şi că pierd zeci de minute în staţii.

„Parcă nu e distanţa mare, dar tare multe impedimente sunt, până la lucru ajungem foarte greu”.

„Când plecăm la serviciu, când ne întoarcem, este o problemă şi e o problemă serioasă. Dimineaţa în jumătate de oră ajungem până la uzina chimică, aici la vale, este o distanţă mică. Şi 30 – 35 de minute am parcurs, aşa, cu viteza melcului”.

Echipa noastră de filmare a monitorizat timpul de sosire al troleibuzului de la staţia de pe strada Cartuşa, iar acesta a întârziat cu 15 minute. Între timp, în staţie au ajuns zeci de oameni care au fost nevoiţi să urce în vehiculul deja plin. Cu aceeaşi problemă se confruntă şi cei care aşteaptă troleibuzul Autogara Sud.

„Are reţineri foarte mari. De exemplu, săptămâna trecută, joi a întârziat 33 de minute. Este foarte greu”.

„- Troleibuzul 35 cam câte minute trebuie să îl aşteptaţi?
– Jumătate de oră minim. Trebuie mai multe mijloace de transport să introducă, alte troleibuze sau alte rute pentru că e imposibil”.

Potrivit responsabililor de la Regia Transport Electric Chişinău, itinerarul rutei de troleibuz numărul 35 a fost modificat temporar pentru a eficientiza călătoriile locuitorilor din sectorul centru al Capitalei, iar din această cauză vehiculele au mai multe staţii. Modificarea a fost făcută în contextul mai multor solicitări din partea persoanelor nevăzătoare care muncesc pe strada Drumul Viilor şi care au nevoie de transport public.

Şeful-adjunct al Direcţiei Transport Lilian Copaci ne-a spus că autorităţile depun efort pentru a adăuga încă două troleibuze pe itinerarul rutei 35 până la sfârşitul lunii octombrie.


Preluat de la: Publika.md