Lavrov: Scoaterea militarilor din regiunea transnistreană nu va ajuta la soluţionarea conflictului

Ministrul de Externe de la Moscova, Serghei Lavrov, a calificat drept iresponsabil apelul lansat de preşedintele în exerciţiu Maia Sandu, privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ţării. Oficialul a declarat într-o conferinţă de presă că scoaterea militarilor din regiunea transnistreană nu va ajuta la soluţionarea conflictului. Potrivit lui Lavrov, trupele militare ruse au fost dislocate în stânga Nistrului în conformitate cu deciziile luate în formatul 5+2 şi au misiunea de a menţine stabilitatea în regiune şi de a evita izbucnirea unui nou conflict sângeros.

„Mi-e greu să înţeleg ce a avut în vedere doamna Sandu. Este puţin probabil ca acest lucru să ajute la soluţionarea conflictului şi să putem accepta astfel de cereri, destul de iresponsabile”, a spus Lavrov.

Serghei Lavrov s-a referit şi la prezenţa pe teritoriul Republicii Moldova a trupelor ruse care ar păzi depozitul de armament de la Cobasna. El a dat de înţeles că retragerea acestora ar putea avea consecinţe grave.

„Aceste depozite se află în așa stare încât încetarea controlului asupra lor va duce la incidente grave”, a declarat ministrul rus de Externe.

Luni, preşedintele ales, Maia Sandu, a declarat într-o conferinţă de presă că Grupul Operativ de Trupe Ruse se află ilegal pe teritoriul ţării şi trebuie să se retragă, iar misiunea de pacificare să transformată în una civilă, cu mandat internaţional, sub egida OSCE.


Preluat de la: Publika.md