Recunosc că puterile le sunt deja pe sfârşite, însă speră că acest coşmar va înceta într-un timp nu prea îndepărtat. La 11 luni de la declanşarea pandemiei de coronavirus, medicii moldoveni sunt la datorie şi continuă să depună eforturi colosale pentru a salva pacienții de la moarte. Chiar dacă în ultimele săptămâni se înregistrează mai puţine cazuri zilnice, spitalale sunt pline de pacienţi, pentru care fiecare secundă contează.
7 martie 2020 – în Moldova este confirmat primul caz de coronavirus. Întreg sistemul medical a fost pus pe jar pentru a lupta cu inamicul invizibil, despre care nu se ştia prea multe. Atunci, oamenii în halate albe au renunţat la viaţa de familie şi s-au dedicat întrutotul pacienţilor. Este şi cazul șefei secției terapie intensivă transplant și chirurgie de la Spitalul Republican, Olga Usatîi.
„Suntem obosiţi, dar oricum suntem cu speranţa că poate, iată o să fie un sfârşit. Sunt mulţi pacienţi. Chiar pot să spun că nu este momentul de a ne relaxa. Cei de acasă trebuie în continuare să respecte toate restricţiile epidemiologice.”
Într-o lună se face un an de când medicii duc o luptă acerbă pentru viaţa pacienţilor, care nu le lasă prea mult timp de răgaz.
„Întotdeuna au fost, toate paturile noastre au fost pline. Am lucrat la maximum atât la începutul pandemiei, cât şi pe parcurs. S-ar fi părut, doar aşa aparent la începutul lunii ianuarie că parcă ar fi scăzut puţin numărul pacienţilor.”
Povara de pe umerii medicilor ar putea fi uşurată odată cu aducerea în ţară a vaccinului anti-COVID. În timp ce mai mulţi moldoveni susţin că abia aşteaptă să se poată imuniza, unii sunt încă reticenţi.
„Eu cred că, sper că, asta va fi un plus pentru noi. Medicii se vaccinează cred că şi noi trebuie să ne vaccinăm.”
„Eu sufăr cu boli. Dacă tot în ţările vecine se vaccinează, cred că da. Frică, mie nu îmi mai este că nu am de ce.”
„- Cred că da.
– De ce?
– Pentru ca să nu-mi pun viaţa în pericol.”
„- Cred că nu.
– De ce? Vă este frică?
– Nu îmi este frică, dar am impresia că sunt nu de ajuns informată cu situaţia creată.”
De la începutul pandemiei, 74 de lucrători medicali din ţara noastră au decedat din cauza COVID-19.
Preluat de la: Publika.md