Socialistul Grigore Novac solicită explicaţii privind gradul de invaliditate care l-ar fi primit directorul interimar al SPPS

Deputatul PSRM Grigore Novac cere Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat să ofere explicaţii în privinţa informaţiilor potrivit cărora directorul interimar al instituţiei, Vasile Popa, a prezentat un certificat presupus fals în dosarul de angajare.

În adresarea sa, Novac solicită explicaţii privind documentele prezentate de Popa la angajare în 2019 şi în 2020, şi ce entitate a emis actele. Deputatul vrea să afle dacă Popa, care conduce structura responsabilă de paza şi protecţia demnitarilor şi diplomaţilor, a fost sau nu recunoscut anterior drept inapt de exercitarea atribuţiilor de serviciu în cadrul SPPS şi a primit grad de invaliditate.

În context, socialistul întreabă în demersul său dacă în astfel de condiţii, Vasile Popa poate fi reangajat la Serviciul Protecţie şi pază de Stat.

Săptămâna trecută, bloggerul Eugen Luchianiuc a publicat copia unui certificat medical din 2014 eliberat pe numele lui Popa, în care se indică faptul că acesta ar fi bolnav și este inapt pentru serviciul militar. Ulterior, în baza acestui document Popa ar fi primit şi pensie de invaliditate.

În 2019, potrivit unui alt act publicat de blogger, Popa deja se declară apt de muncă, pentru că ar urma să fie numit şef-adjunct la SPPS în timpul guvernării PSRM-ACUM. În articol, bloggerul se întreba dacă Popa riscă să fie sancţionat penal sau demis.

Ulterior, Eugen Luchianiuc a mai publicat un articol în care a admis că pentru funcția deţinută de Vasile Popa în cadrul SPPS nu ar exista anumite condiţii legate de starea de sănătate.

La sfârşitul anului trecut, preşedintele Maia Sandu și-a numit fostul bodyguard director adjunct la SPPS, fapt pentru care a fost criticată de opoziţie şi unii analişti.

Vasile Popa a preluat astfel și interimatul funcției de șef al instituției, în condițiile în care Iaroslav Martin a fost demis prin decret prezidențial de Sandu.

Anterior, Maia Sandu a declarat că Popa a făcut voluntariat atunci când i-a asigurat paza în perioada campaniei electorale.

Acum o săptămână, redacţia noastră a solicitat în scris un comentariu din partea SPPS privind acuzaţiile lansate de bloggerul Eugen Luchianiuc privind admiterea de Vasile Popa a falsului în declaraţii în cadrul angajarii din 2019, însă până acum nu am primit un răspuns.


Preluat de la: Publika.md