Japonia, zguduită de cutremur. Un seism cu magnitudinea de 7,1 s-a produs în regiunea Fukushima

Un cutremur cu magnitudinea de 7,1 s-a produs în estul Japoniei, în regiunea Fukushima, la aproape zece ani de la dezastrul nuclear din 2011. Seismul puternic a fost resimţit pe scară largă în toată ţara și a zguduit clădirile capitalei Tokyo.

Până la această oră nu au fost raportate victime sau daune majore, dar nici anomalii la centralele nucleare din Fukushima. În urma seismului, peste 800.000 de locuințe au rămas fără electricitate.

Epicentrul cutremurului a avut loc la aproximativ 220 de kilometri de Tokyo. Guvernul a organizat un grup operativ de urgență pentru a evalua situația.

În 2011, cutremurul cu magnitudinea 9 a provocat un tsunami de până la 40 de metri, a ucis aproape 16 mii de oameni și a distrus centrala nucleară de la Fukushima.


Preluat de la: Publika.md