Israelul închide din nou şcolile din cauza creşterii numărului de cazuri de coronavirus

Israelul a închis școlile joi, cu o zi înainte de a intră în carantină națională din cauza pandemiei de coronavirus, deoarece infecțiile zilnice au depășit 4.500, relatează Reuters .

Prima carantină a fost impusă la sfârșitul lunii martie și a fost ridicată în mai, când numărul de cazuri noi a scăzut la aproximativ 20 pe zi. Liderii israelieni au recunoscut că au ridicat restricțiile prea devreme, sperând să evite daunele economice.

Cea de-a două perioada de carantină, care va dura trei săptămâni, coincide cu începutul Anului Nou Evreiesc, Rosh Hashana, în mod tradițional un moment pentru adunări de familie.

Pentru a preveni infectarea în școli, autoritățile israeliene au decis miercuri seară să închidă școlile joi, cu o zi mai devreme decât era planificat. Conform noilor reguli, israelienii trebuie să nu plece mai departe de 500 de metri de casă, cu excepția navetei la serviciu, cumpărături pentru lucruri esențiale și plimbări în aer liber pentru exerciții.

Israelul este prima țară din lume care a impus pentru a două oară caranatina națională de la începutul pandemiei. De când a început pandemia, 1.163 de oameni au murit în Israel, țară cu 9 milioane de locuitori.


Preluat de la: Publika.md