Islanda: Soluție inedită pentru a salva turismul. Oferta se adresează doar străinilor foarte bogați

Islanda a modificat o serie de prevederi din programul său de acordare de vize de lucru pentru cetăţenii din afara spaţiului Schengen, astfel că americanii şi alţi străini vor putea să intre şi să rămână în această ţară timp de şase luni, cu condiţia ca aceştia să aibă câştiguri salariale de aproape 90.000 de dolari pe an, transmite Bloomberg, citat de digi24.ro.

„Cred că ideea de bază este atragerea profesioniştilor cu salarii mari din Silicon Valley sau San Francisco, care să vină şi să îşi cheltuiască banii aici”, spune Asta Gudrun Helgadottir, fost membru al Parlamentului din Islanda.

Chiar dacă deţinătorii unei vize de lucru nu sunt, tehnic, turişti, speranţa autorităţilor este ca aceştia să închirieze locuinţele libere de pe platforma Airbnbs, să umple mesele la restaurante şi să facă excursii în weekend-uri pentru a explora insula. Cu atât mai mult cu cât este vorba de persoane înstărite.

Islanda nu este prima ţară care vrea să îi atragă pe cei care muncesc remote cu scutiri de vize. Bermuda, Barbados, Insulele Caiman şi Estonia au încercat şi ele această strategie pentru a atrage venituri din străinătate într-o perioadă în care turismul este afectat de pandemie.


Preluat de la: Publika.md