Donald Trump a autorizat inițierea procesului de tranziţie către administrația Joe Biden

Donald Trump a autorizat, luni seară, inițierea procesului de tranziţie către o nouă administraţie, condusă de Joe Biden, la mai bine de două săptămâni de când democratul l-a învins în alegerile prezidenţiale din SUA, scrie digi24.ro.

Anunțul a venit, ca de obicei, pe Twitter: „Spre binele țării noastre, recomand ca Emily (Murphy, coordonatoarea serviciului de la Casa Albă care se ocupă de tranziție – n.r.) și echipa ei să facă ceea ce trebuie făcut în privința inițierii protocoalelor și i-am spus echipei mele să facă același lucru”, a scris Donald Trump.

În compensație, mesajul este completat de o altă postare în care actualul lider de la Casa Albă arată că nu este dispus să-și recunoască înfrângerea, susține în continuare că votul a fost fraudat și spune că își va continua lupta în justiție.

Imediat, Serviciul General al Adiministrației, GSA (General Services Administration), a trimis o scrisoare prin care l-a informat pe Joe Biden că este deschisă calea pentru tranziţie. Echipa democratului a anunțat că a fost informată despre inițierea unei etape ce permite „un transfer de putere paşnic şi fără probleme’”.

Administraţia Trump trebuie să recunoască oficial că Joe Biden este preşedintele ales pentru ca echipa de tranziţie a democratului să poată începe să primească informaţii clasate top-secret şi să discute cu echipele existente în diferitele departamente guvernamentale.

Anunțul de la Casa Albă vine în condițiile în care luni seara a fost validat oficial rezultatul alegerilor din statul Michigan, unde învingător a fost declarat Joe Biden, o lovitură majoră pentru Donald Trump, care încă spera că mai poate întoarce rezultatul.


Preluat de la: Publika.md