"Inelul de foc". Fenomenul astronomic a fost vizibil şi în ţara noastră

Pasionaţii de astronomie au parte astăzi duminică de cel mai spectaculos fenomen al eclipsei de soare din ultimii ani, așa numitul „inel de foc”, ce va fi vizibil în vestul Africii, Peninsula Arabică, India și sudul Chinei. Spectaculosul eveniment coincide și cu cea mai lungă zi a anului din emisfera nordică, solstițiul de vară. Momentul apusului, numit crepuscul, este prelungit, astfel că în unele zone se poate înregistra o noapte albă.

În țara noastră, la fel ca și în România, eclipsa a putut fi văzută între orele 8:45 și 9:15.

Potrivit unui astronom francez, asemenea fenomene pot fi observate doar de pe 2 procente din suprafața planetei. Iar un specialist NASA a explicat că eclipsa este mult mai ușor de admirat atunci când cerul e senin.

Indiferent de vreme, inelul de foc nu trebuie urmărit fără ochelari speciali de protecție.

A doua eclipsă de soare din acest an se va produce la 14 decembrie și va fi vizibilă doar în țări din America de Sud.

Fenomenul astronomic are loc atunci când Luna ajunge între Soare și Pământ şi se apropie într-atât încât să acopere total lumina solară.

CITEŞTE ŞI: OCHII PE CER! În această dimineaţă va avea loc prima ECLIPSĂ de SOARE din 2020 (VIDEO)


Preluat de la: Publika.md