Incident CUMPLIT într-o familie din satul Cobani. Un copil i-a tăiat fratelui mai mic degetele cu toporul

Incident cumplit într-o familie din satul Cobani, raionul Glodeni. Un copil de 6 ani a ajuns la spital, după ce, din neatenție, fratele mai mare l-a lovit cu un topor și i-a tăiat degetele de la mână.

Potrivit poliției, ieri, tatăl băieților a tăiat lemne în fața porții, după care a început să le ducă în curte. Între timp, fiul mai mare, de 10 ani, a luat toporul și intenționa să lovească într-o bucată de lemn. În acel moment, frățiorul mai mic, în vârstă de 6 ani, s-a apropiat să ea acea bucată de lemn si să o ducă în ogradă, fiind lovit cu toporul peste degete.

Ca urmare, minorul a fost transportat la Spitalul raional Glodeni, unde i s-a stabilit diagnoza de amputație traumatică a degetelor 3 și4 a mâini stăngi. Ulterior, copilul a fost transportat la Spitalul Clinic Municipal Valentin Ignatenco din Chișinău pentru o intervenție chirurgicală.

Fratele mai mare, care l-a lovit din neatenție este în șoc traumatic. Acesta va avea parte de consiliere psihologică.

Potrivit poliției, copiii locuiesc doar cu tatăl, care este grijuliu are un comportament adecvat și nu consumă alcool. Acesta, nu a fost niciodată în vizorul oamenilor legii.

 


Preluat de la: Publika.md