Începând cu 1 septembrie, salariul lucrătorilor medicali va fi majorat cu 30%

Din 1 septembrie, lucrătorii medicali vor primi salarii majorate cu 30 la sută. În acest sens, Guvernul a aprobat proiectul pentru modificarea Regulamentului privind salarizarea angajaților din instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală.

Astfel, va fi majorat  salariul de funcție al personalului medical (personal de conducere-medici, medici, personal medical mediu, personal medical inferior), al șoferilor ambulanțelor din serviciul de asistență medicală urgentă prespitalicească și  autosanitarelor din serviciul AVIASAN.

Salariile medicilor, șefi de departamente, vor crește cu 50-90%, luând în considerație performanța profesională a fiecăruia. În cazul în care vor fi antrenați în tratarea pacienților cu COVID-19, salariile se vor majora cu 100%.

După majorări, noile salarii pentru medicii de familie cu o vechime în muncă de până la 10 ani vor constitui 9 mii 310 lei, pentru cei cu o vechime în specialitate de 10-20 de ani – 10 mii 140 de lei, iar pentru cei cu o vechime în specialitate mai mare de 20 de ani – 10 mii 970 de lei.

Salariile medicilor din Asistența Medicală Urgentă Prespitalicească, în funcție de vechimea în specialitate, vor oscila între 7440 și 8940 de lei. Cele ale medicilor antrenați în serviciul de psihiatrie și narcologie – între 9230 și 10 mii 730 de lei.

Personalul medical cu studii medii de specialitate, în funcție de vechime și sectorul în activează, va ridica salarii între  5510 și 8160 lei.

„Costul majorărilor se estimează la 360 milioane de lei pentru anul 2020 și de acestea vor beneficia 42,9 mii de persoane”, a precizat ministrul sănătății , muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu.

 


Preluat de la: Publika.md