Încă un record. A fost cea mai caldă vară din istorie pentru emisfera nordică

Anul 2020 tocmai a avut cea mai caldă vară înregistrată vreodată în emisfera nordică, potrivit oamenilor de știință din guvernul SUA.

Lunile iunie, iulie și august au înregistrat temperaturi cu 1,17 grade Celsius peste media secolului XX, potrivit Adminstrației Naționale Oceanice și Atmosferice (NOAA).

Noul record a depășit verile din 2016 și 2019. De asemenea, luna trecută a fost al doilea cel mai cald august înregistrat vreodată pe planeta noastră. Potrivit statisticilor, anul 2020 urmează să devină unul dintre cei mai fierbinți ani din istorie, potrivit NOAA.

Oficialii Națiunilor Unite (ONU) au avertizat că multe țări nu sunt pregătite să-și gestioneze obiectivele pentru combaterea crizei climatice, în timp ce Statele Unite se pregătesc de alegerile prezidențiale care cel mai probabil vor decide dacă țara va contribui la astfel de eforturi globale sau dacă le va impiedica.

Chiar dacă Donald Trump câștigă, din nou, alegerile prezidențiale și ignoră criza climatică, statele, orașele și afacerile americane ar putea să reducă din emisii cu 37% până în 2030.

Criza climatică se află tot mai des în lumina reflectoarelor în cursa pentru președinția SUA. Candidatul democratic Joe Biden l-a criticat pe actualul președinte american, afirmând că incendiile istorice de vegetație din vestul țării au legătură cu criza climatică cauzată de omenire.

„Dacă vom avea încă patru ani de negare a crizei climatice din partea lui Trump, câte suburbii vor mai fi arse de incendiile de vegetație, câte cartiere suburbane vor mai fi inundate, câte suburbii vor mai fi distruse de furtuni?”, a declarat Biden.

Totodată, Trump continuă să promoveze combustibilii fosili. Președintele american a oferit recent unui cercetător care neagă criza climatică un post important la NOAA.

Această vară a fost mult mai fierbinte în anumite regiuni, demonstrând că schimbările climatice cauzate de oameni afectează anumite părți ale lumii mult mai puternic și mai rapid decât altele, informează The Guardian.

Căldura a fost cu cel puțin 2 grade Celsius peste medie în nordul Rusiei, precum și în sud-vestul și nord-estul SUA. În nordul Asiei, temperaturile au atins mai mult de 3 grade Celsius peste medie. Europa, Asia și Caraibe au trecut prin cea mai călduroasă perioadă din ianuarie până în august. America de Sud a avut a doua cea mai călduroasă perioadă din istoria sa.

Emisfera sudică, acolo unde iarna are loc în timp ce în emisfera nordică este vară, a trecut prin al treilea cel mai călduros sezon din istoria sa.


Preluat de la: Publika.md