În municipiul Chișinău mai sunt 264 de paturi libere pentru bolnavii de COVID-19

În prezent, din totalul de 927 de paturi în spitalele municipale, 663 sunt ocupate cu bolnavii de COVID-19, dintre care 202 se află în stare gravă, 413 în stare medie, iar 48 – în stare ușoară. Datele au fost oferite de către șefa Direcției generale asistență socială și sănătate, Tatiana Bucearschi, în cadrul ședinței Primăriei.

Totodată, peste 12 mii de chișinăuieni, infectați cu noul coronavirus, se tratează la domiciliu. 

Tatiana Bucearschi a mai menționat că în sistemul educațional municipal nu s-a constatat o explozie de coronavirus printre copii. 

Astfel, de la 1 septembrie, au fost depistate 190 de cazuri de COVID-19 în școli și 41 – în grădinițe.

”Majoritatea dintre aceste cazuri au fost constatate la personalul angajat și mai puține la copii”, a precizat Bucearschi.

 


Preluat de la: Publika.md