În contul statului va intra peste 1 milion de dolari

„Sunt metode mai sofisticate, pe carduri bancare, transferuri bancare. Noi investigăm aceste lucruri care țin de un grup criminal organizat. Metodele care se folosesc, telefoanele cu aplicații secrete sînt metode care sînt folosite de criminalitatea organizată din întreaga lume, inclusiv traficanți de droguri”, a spus șefa PA.

Veronica Dragalin a menționat că recent, au fost capturat circa un milion de dolari în numerar, bani aduși ilegal în țară prin intermediul cărăușilor din Moscova. „Procuratura a reușit împreună cu INI să ridice aproape 1 milion de dolari într-o singură zi, prin Aeroport. Este destul de semnificativ, eu nu țin minte alte cazuri, în care o sumă atît de mare să fie ridicată. Aceasta înseamnă că dacă reușim să finalizăm aceste dosar și obținem o sentință de condamnare, o sumă de peste 1 milion de dolari va fi întoarsă în interesul cetățenilor și al statului”.

Șefa Procuraturii Anticorupție menționat că primele persoane trimise în judecată în dosarul finanțărilor ilegale au fost Marina Tauber și partidul politic „Șor” persoană juridică. „Au fost audiați foarte mulți martori, dosarul este destul de avansat. În luna aprilie, au fost trimise în judecată și alte persoane care tot au participat la această schemă, inclusiv bașcana autonomiei găgăuze. A fost trimis în judecată și partidul „Renaștere” în două dosare- unul în privința unui deputat, altul în privința altui deputat. Noi în continuare lucrăm să terminăm toate episoadele, toate probele acumulate în privința acestor persoane, să fie trimise în judecată”.

Referindu-se la faptul că unii membri ai fostului partid „Șor” declarat neconstituțional continuă să se plimbe nestingherit și să recurgă la acțiuni care contravin interesului național al Republicii Moldova, Veronica Dragalin a subliniat că aceste persoane beneficiază de prezumția nevinovăției.

„Cînd noi am terminat o investigație și am trimis-o în judecată, nu înseamnă că persoana imediat este condamnată și trimisă în închisoare. Nu așa lucrează justiția. La moment avem mai multe dosare deja în judecată, în privința deputaților care în continuare participă în ședințele Parlamentului, dar, din punctul meu de vedere, aceste cazuri au fost foarte bine documentate și eu sînt sigură că o să avem rezultate pe măsură”, a mai spus Veronica Dragalin.

Menționăm că și Federația Rusă, și Israelul, refuzat să-l extrădeze pe oligarhul fugar în R. Moldova pentru a-și ispăși pedeapsa de 15 ani, dictată de judecători în 2023.


Preluat de la: Noi.md