IMAGINI SPECTACULOASE cu planeta Marte trimise de robotul NASA la rezoluție 4K (VIDEO)

Roboții cu care NASA explorează Marte au capturat zeci de fotografii de pe Planeta Roșie, cu un peisaj nu foarte animat, dar uimitor, iar pe alocuri asemănător cu Pământul, scrie libertatea.ro.

Un clip de 10 minute postat pe YouTube oferă poze panoramice ale suprafeței Planetei Roșii, inclusiv deșerturi imense, dune masive, afluențe înfiorătoare și terenuri cu cratere în care sunt împrăștiate roci crăpate.

„Aceasta este prima dată când filmările de pe Marte au fost redate într-o rezoluție uimitoare, 4K”, spune vocea din background, în timp ce pe fundal se aude muzica.

Videoclipul „Călătoria pe suprafața unei alte lumi” a fost postat de documentaristul britanic Elder Fox, care a spus că a fost creat folosind fotografii digitale filmate de trei rovere NASA – Spirit, Oportunity și Curiosity – și trimise înapoi pe Pământ. Unele fotografii surprind părți ale roverelor care înregistrau imaginile, în timp ce altele au secțiuni negre mici care reprezintă peisaje care nu au fost fotografiate. Au fost apoi lipite pentru a crea iluzia unei camere de filmare pe peisajul dezolant și sterp – și au oferit ceea ce naratorul numește „cea mai realistă experiență de pe Marte”.

Locurile prezentate în videoclip poartă nume precum Cape Verde, Santa Maria Crater, Burns Cliff și Marathon Valley Entrance.


Preluat de la: Publika.md