IGSU a primit cinci unități de tehnică de intervenție din partea pompierilor austrieci

Intervenţiile pompierilor şi salvatorilor din cadrul a cinci subdiviziuni raionale vor fi mai operative şi mai eficiente. Acest fapt se datorează unei donaţii din partea Austriei, care constă în cinci autospeciale noi de pompare a apei, de intervenţie în cazul incendiilor, dar şi de tractare în situaţii de risc sau de condiţii meteo nefavorabile. Ceremonia de înmânare a cheilor autospecialelor a avut loc marţi la sediul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă

Una dintre autospeciale va ajunge la unitatea de salvatori şi pompieri din raionul Anenii Noi.

„Am primit o autospecială auxiliară, ne va ajuta pentru intervenţii, mai exact transportarea bunurilor, inclusiv va fi folosită la gestionarea taberelor pentru refugiaţi, pentru transportarea echipamentului special utilizat la intervenţie. Este 6×6 şi ne va permite să avansăm în teren în condiţii nefavorabile”, a spus şeful Secţiei Situaţii Excepţionale Anenii Noi, Vitalie Ceban.

Salvatorii vor fi instruiţi cum să folosească autospecialele.

„Asistenţa pe care o aduceţi în Republica Moldova este destinată într-un final cetăţenilor, ei sunt beneficiarii finali ai echipamentelor şi totodată a instruirilor pe care noi le primim. De astăzi vor începe şi instruirile pentru colegii care vor utiliza aceste echipamente, joi va fi un mic exerciţiu în care vom face instrucţiuni”, a relatat șeful IGSU, Alexandru Oprea.

Echipamentul a ajuns în Moldova cu o echipă de pompieri salvatori din Austria. Tot ei au înmânat şi cheile beneficiarilor.

„Sarcina prietenilor este să se ajute reciproc. Mă bucur că am putut să ajutăm şi să aducem aceste autospeciale pentru serviciile de pompieri din Republica Moldova, iar oamenii să se bucure de aceste servicii”a afirmat Michael Kohler, conducătorul echipei de pompieri voluntari din Austria

Până acum, Austria a oferit ţării noastre sub formă de ajutor umanitar 60 de autospeciale pentru intervenţia pompierilor.


Preluat de la: Publika.md