Guvernarea Dodon&Chicu sub lupa BBC: S-a renunțat PREA DEVREME la măsurile restrictive

 

Situația din Republica Moldova privind pandemia de COVID-19 a intrat în atenția agenției de presă BBC. Într-un articol publicat pe 11 iunie, jurnaliștii scriu că unele state, inclusiv Moldova, au renunțat prea devreme la măsurile de carantină, iar în joc sunt viețile oamenilor.

x
Republica Moldova a fost menționată în același context cu SUA, Coreea de Sud, Pakistan și Macedonia de Nord. „În toate aceste țări numărul de infectări a început să crească după relaxarea măsurilor de carantină”, se arată în articol.

Jurnaliștii au citat din postarea publicată acum două zile de premierul Ion Chicu, care a dat de înțeles că guvernul nu dispune de suficiente resurse pentru a continua să susțină populația și businessul în condiții de carantină.

Directorul Centrului european de prevenire și control al bolilor, Andrea Ammon a îndemnat europenii, inclusiv cei din țările cu o dinamică pozitivă în lupta cu coronavirusul să manifeste răbdare.

„Dacă studiem caracteristicile virusului, la ceea ce se întâmplă în alte țări din punct de vedere al imunității colective, vom vedea că timp de 4-5 luni au căpătat imunitate doar 2-14% din populație, iar 85-90% dintre oameni sunt în continuare lipsiți de apărare. Nu vreau să evoc tabloul sfârșitului lumii, dar cred că trebuie să fim realiști. Nu este timpul să ne relaxăm”, a declarat aceasta într-un interviu pentru publicația britanică Guardian.

https://newsmaker.md/ 


Preluat de la: Timpul.md