Grecia, cuprinsă de flăcări. Pompierii au stins peste 50 de incendii de pădure

Peste 50 de incendii de pădure au fost înregistrate în Grecia în ultimele zile, potrivit Serviciului de Pompieri de la Atena. Pentru stingerea flăcărilor, au fost mobilizaţi în jur de 475 de pompieri, 220 de autospeciale şi câteva avioane cisternă.     

Cea mai mare parte a incendiilor au fost stinse la scurt timp după izbucnire. În unele zone au rămas echipaje de pompieri pentru a monitoriza situaţia.

Acum se fac investigaţii pentru a stabili cauzele izbucnirii flăcărilor.

La sfârşitul săptămânii trecute, în sudul Greciei a izbucnit un incendiu de proporţii care a dus la evacuarea a şapte localităţi. Cel puţin zece case au fost distruse de foc, dar din fericire, nu s-au înregistrat victime.


Preluat de la: Publika.md