Japonia va oferi un credit preferențial Republicii Moldova, în valoare de circa 18,65 milioane dolari SUA, pentru susținerea fermierilor moldoveni. Creditul va fi utilizat pentru îmbunătățirea productivității agricole prin furnizarea tehnicii agricole și a echipamentului post-recoltare destinate întreprinderilor mici și mijlocii. Agricultorii vor putea accesa surse financiare pentru a beneficia de tehnică și echipament agricol la un preț redus, scutit de TVA la import, cu posibilitatea de achitare în rate și fără gaj.
Împrumutul este acordat pentru o perioadă de 40 de ani, cu o rată a dobânzii de 0,1% anual şi o perioadă de graţie de 12 ani.
Proiectul „Modernizarea tehnicii și a echipamentului agricol” are o acoperire națională și de beneficiile acestuia se pot bucura toți agricultorii din Republica Moldova. Țara noastră a obținut, pe parcursul a 20 de ani, asistență prin intermediul proiectelor în domeniul mecanizării, implementate cu suportul Guvernului Japoniei de către Unitatea de implementare și administrare a proiectului ”Creșterii producției alimentare 2-KR”.
Preluat de la: Publika.md