Feerie de sărbătoare la Grinăuţi-Moldova. În sat a fost inaugurat un pom de Crăciun

Feeria sărbătorilor de iarnă cuprinde întreaga ţară. Un pom de Crăciun a fost inaugurat în satul Grinăuţi-Moldova din raionul Ocniţa. La eveniment, copiii au primit cadouri de la Moș Crăciun şi au dansat în jurul bradului. Localitatea este una din cele 100 din ţară unde echipa Partidului „ŞOR” a instalat pomi de sărbătoare.

„A fost minunat, am primit cadou.”

„Mi-a plăcut totul, a fost vesel şi frumos.” 

„Foarte frumos, deosebit, copiii noştri nu au avut aşa sărbătoare frumoasă, de când eu mă ştiu.”

„Totul este minunat. Am primit şi cadou.” 

„Brad şi cadouri pentru copii mici… E ceva special şi foarte interesant.”

„La noi în comună sunt trei sate. Şi copiii, şi maturii nu au văzut până acum aşa serbare.”, a afirmat primarul satului Grinăuţi-Moldova, Ala Cebotari.

La sărbătoare a participat şi vicepreședintele fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR” Violeta Ivanov, care este născuta în satul Grinăuţi-Moldova.

„Doresc din suflet ca satul nostru să se dezvolte, să fie mai frumos, şi ne gândim în primăvară să venim cu un parc aicea, fiindcă meritaţi.”, a comunicat vicepreşedintele fracţiunii parlamentare „ŞOR”, Violeta Ivanov.

Organizatorii afirmă că, la toate evenimentele unde au fost inauguraţi pomi de Crăciun în satele Moldovei, le-au recomandat participanţilor să respecte normele de distanțare socială, pentru a împiedica răspândirea noului coronavirus.

„Acest proiect, inaugurarea bradului de Crăciun, a devenit cel mai iubit şi îndrăgit de noi toţi, pentru că noi avem posibilitate să vedem muţi copii, să vă vedem bucuria şi fericirea dumneavoastră”, a declarat deputatul, Partidul „ŞOR”, Marina Tauber.

Sărbătoarea a culminat cu focuri de artificii.

Un brad de zece metri a fost inaugurat şi în comuna Piatra din raionul Orhei.

„Foarte distractiv şi interesant!” 

„Ne place, e frumos!”

La sărbătoare au participat localnici şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi raionale, dar şi deputați ai Partidului „ȘOR” și ai Platformei „Pentru Moldova”.

„În acest an, ca niciodată, copiii şi adulţii au nevoie de optimism, de o poveste, de o sărbătoare. Am dorit foarte mult să aducem zâmbetul pe chipul copiilor, să-i încărcăm pe maturi cu optimism şi vreau să cred că ne-a reuşit.”, a menţionat preşedintele Partidului Politic „ŞOR”, Ilan Şor.

Cel mai înalt pom de Crăciun din raionul Orhei are 22 de metri şi a fost inaugurat la Orhei cu mult fast acum două săptămâni. 


Preluat de la: Publika.md