Experții AVERTIZEAZĂ: Folosirea unturii de porc pe post de combustibil pentru avioane va afecta grav planeta

Grăsimea de la porci, vite și pui morți este folosită pentru a face combustibil mai ecologic pentru avioane, dar un nou studiu avertizează că această variantă verde doar va afecta planeta, potrivit BBC, citează digi24.ro.

Grăsimile animale sunt considerate deșeuri, astfel încât combustibilul de aviație fabricat din acest material are o amprentă de carbon mult mai mică. Este de așteptat ca cererea de combustibil obținut din subproduse de origine animală să se tripleze până în 2030, iar companiile aeriene să fie cele carevor profita cel mai mult de pe urma acestui combustibil. Însă experții se tem că penuria va forța alte industrii să folosească mai mult ulei de palmier – un generator uriaș de emisii de carbon.

Companiile aeriene sunt presate să reducă emisiile uriașe de dioxid de carbon, care provin în principal din arderea kerosenului de origine fosilă. Dar studiul realizat de Transport & Environment, un grup care promovează transporturile nepoluante, subliniază că pur și simplu nu sunt sacrificate suficiente animale în fiecare an pentru a satisface cererea tot mai mare de grăsimi animale a companiilor aeriene.

„Nu există o ofertă nesfârșită de animale sau de grăsimi animale”, a declarat Matt Finch de la Transport & Environment. „Așa că, dacă se va cere o sursă de cerere suplimentară masivă, de oriunde din aviație, în acest caz, industriile în care se folosește în prezent grăsimea, vor trebui să caute alternative. Iar această alternativă este uleiul de palmier. Deci, indirect, aviația va fi responsabilă pentru creșterea cantității de ulei de palmier care va fi folosită la nivel global”.

Utilizarea sporită a uleiului de palmier este legată de creșterea emisiilor, deoarece pădurile mai vechi, care stochează cantități mari de carbon, sunt defrișate pentru noile plantații.

Timp de secole, seuul și untura au fost folosite pentru a face lumânări, săpunuri și produse cosmetice.

Cu toate acestea, în ultimii aproximativ 20 de ani, biodiesel-ul obținut din aceste deșeuri animale sau din uleiuri de gătit a crescut constant în Marea Britanie și în alte țări.

În întreaga Europă, combustibilul obținut din animale moarte a crescut de patruzeci de ori din 2006 încoace, potrivit noilor cercetări.

O mare parte din acest material este utilizat în autoturisme și camioane sub formă de biodiesel, care este clasificat ca fiind un combustibil durabil și, ca atare, are o amprentă de carbon mult mai mică în conformitate cu normele în vigoare.

Potrivit Transport & Environment, pentru un zbor de la Paris la New York ar fi nevoie de grăsime de la 8.800 de porci morți dacă tot combustibilul ar proveni din surse animale.

Având în vedere că Regatul Unit va restricționa utilizarea produselor de origine animală și a uleiurilor de gătit uzate, zborurile care realimentează în Marea Britanie vor avea probabil doar cantități mici de material de origine animală în motoarele lor.

În UE, companiile aeriene vor avea un obiectiv de 6% de combustibil durabil pentru aviație pentru 2030, din care 1,2% trebuie să provină din e-kerosen. Presupunând că restul de 4,8% este obținut în întregime din grăsimea animală, ar fi nevoie de aproximativ 400 de porci pe zbor transatlantic.


Preluat de la: Publika.md