Evadare ca în filme într-o închisoare din Austria. Un român, de negăsit de trei zile

Cel mai căutat bărbat din Austria este un… român care a evadat acum trei zile de sub escorta gardienilor în timp ce era transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Potrivit presei austriece, tânărul de 27 de ani şi-a organizat fuga în cele mai mici detalii.   

Românul a reușit să scape de gardienii care îl aşteptau la ușa cabinetului medical, a ieşit din spital și a urcat într-o mașină în care îl aștepta la intrare. Gardienii au tras mai multe focuri de armă în direcția mașinii, însă fără rezultat. 

Ulterior, vehiculul a fost găsit abandonat la ieșirea din localitate.

Deținutul și cei trei complici ai săi, doi români și un croat, ar fi urcat în două taxiuri cu care ar fi plecat spre Viena. Între timp, complicii au fost prinși și arestați, însă deținutul evadat e în continuare de negăsit.


Preluat de la: Publika.md