Eurodeputata Carmen Avram cere Comisiei Europene să intervină pentru oprirea discriminării românilor din Ucraina

 

În cadrul plenului parlamentar european reunit la Bruxelles, eurodeputata Carmen Avram cere Comisiei Europene să intervină pentru a opri discriminarea românilor din Ucraina, o ţară care îşi doreşte o apropiere de valorile şi principiile europene, informează Agerpres.

Europarlamentara a menționat faptul că Ucraina mai trebuie să aștepte în ceea ce privește intrarea în Uniune, iar unul din factorii ce cauzează această integrare europeană tardivă îl reprezintă întâmplările discriminatorii față de comunitatea românească din Ucraina.

„În pofida progreselor incontestabile înregistrate de Ucraina, rămân, în continuare, domenii asupra cărora partenerul nostru estic trebuie să mai insiste, ca reforma judiciară sau măsurile anti-corupţie. Dar, aş dori să atrag atenţia şi asupra unei alte situaţii care este discriminatorie şi care încalcă inclusiv Articolul 22 din Constituţia Ucrainei. Mă refer la limitarea dreptului minorităţilor etnice de a învăţa în limba maternă.

Minoritatea română, de exemplu, care numără aproximativ o jumătate de milion de oameni, nu-şi doreşte decât să-şi poată transmite limba şi cultura generaţiilor viitoare. Însă, din cauza noii legi a învăţământului, acest lucru nu va mai fi posibil din 2023.

Deşi, pe hârtie, acest drept va exista, practic, după clasa a V-a, copiii etnicilor români şi ai altor minorităţi vor fi obligaţi la cursuri doar în limba ucraineană, cu excepţia unei singure materii, care va putea fi predată în limba maternă, dar care va fi o materie impusă şi nu aleasă de elev. Această situaţie nu este nici acceptabilă, nici în concordanţă cu valorile şi principiile noastre. Accesul la educaţie trebuie garantat de orice stat care îşi doreşte o apropiere de Uniunea Europeană şi orice măsură care are ca efect asimilarea unei minorităţi trebuie condamnată!”, a declarat doamna Carmen Avram, în cadrul întrunirii plenului european.

 


Preluat de la: Timpul.md