‘Este anormal să creezi noi şi noi reguli pentru cei care îşi plătesc taxele’

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) anunţă, sâmbătă, că susţine marele protest ”Fără haos în legislaţia fiscală” care va avea loc luni, 8 iulie, în Capitală, acţiune organizată de asociaţiile profesionale ale contabililor şi economiştilor din România, sprijinită de mai multe patronate. ”Nu mergem cu mâna goală la protest! Vom printa toate materialele şi le vom preda în dosare cu şină, pentru că ştim cât de mult le iubeşte statul! – Petiţia cu toate semnăturile strânse până duminică, 7 iulie

– Lista cu propunerile punctuale, alea multe şi mărunte, pe care le-aţi completat în chestionarele de pe grupuri – Lista cu aberaţiile fiscale şi birocratice, care ne scot din minţi în fiecare zi
– Lista cu argumentele care demontează minciunile din actele normative – Scrisoarea deschisă (trimisă deja către primul ministru, ministrul finanţelor, preşedintele ANAF, al Senatului şi al Camerei Deputaţilor) cu cele 10 solicitări principale ce vor fi puse în discuţie”, au transmis reprezentanţii ANAT, într-un comunicat de presă. Aceştia au reiterat solicitările pe care le au protestatarii, pe care le redăm integral : 1. Eliminarea e-TVA – Evaziunea fiscală nu este în raportările contabile şi nici în e-urile ANAF-ului! Evaziunea fiscală este acolo unde nu e nimic, iar organele abilitate ar trebui să ştie deja! 2. Eliminarea obligativităţii transmiterii facturilor B2C în sistemul e-Factura – Este un atac la viaţa privată a persoanelor fizice, o procesare a datelor cu caracter personal în mod nelegal şi nejustificat. 3. Eliminarea schimbării caselor de marcat pentru QR Code – Nu este normal ca, după ce au fost schimbate toate casele de marcat din bani publici, să le schimbăm din nou, fără deduceri fiscale! 4. Revenirea la Legea Prevenţiei – Varianta anterioară legii 296/2023. Nu putem face afaceri sub presiune constantă, fără îndrumare şi avertisment. 5. Vrem predictibilitate – Conform articolului 4 din Codul Fiscal, orice modificare să fie realizată cu cel puţin 6 luni înainte de intrarea în vigoare, în special când vorbim de modificări de taxe şi obligaţii noi. 6. Respectarea dialogului social şi a transparenţei decizionale – Proiectele pentru OUG 69 şi OUG 70 au stat doar două zile în transparenţă decizională şi au fost aprobate fără dezbatere publică, cu aviz negativ de la CES. 7. Eliminarea declaraţiilor redundante – De la 1 ianuarie 2025 toţi contribuabilii sunt obligaţi la raportarea SAF-T, care conţine toate tranzacţiile economice ale unei firme. 8. Modificarea termenelor pentru notificări în relaţia cu ANAF – Contribuabilul are termene stricte, în timp ce ANAF are un termen de răspuns de 45 de zile. 9. Compensarea concediilor medicale cu contribuţiile sociale – Nu mai putem împrumuta statul ani de zile şi să plătim sănătate pentru concediile medicale! 10. Norme clare pentru RO-e-Transport ”Este anormal să creezi noi şi noi reguli pentru cei care îşi plătesc taxele. Statul şi ANAF trebuie să îi prindă şi să îi oblige să plătească pe cei care nu îşi achită taxele şi pentru asta au susţinerea noastră totală”, declară Alin Burcea, preşedintele ANAT. ANAT afirmă că agenţiile de turism se confruntă cu aceleaşi situaţii. ”Există domenii de activitate care au o contabilitate specifică, şi aici vorbim chiar de agenţiile de turism, pentru care Codul Fiscal reglementează regimul special de TVA, astfel că pentru aceşti contribuabili va fi imposibil să corespundă situaţiile generate automat cu cele raportate de contabili”, a mai transmis ANAT.


Preluat de la: Timpul.md