Educaţia online, inaccesibilă. Peste o mie de profesori şi circa 28 de mii de elevi nu au participat la procesul de învăţământ în perioada stării de urgenţă

Educaţia online este inaccesibilă pentru unii. Peste o mie de profesori şi circa 28 de mii de elevi nu au participat la procesul de învăţământ în perioada stării de urgenţă, din cauză că nu erau dotaţi cu tehnica necesară. Declaraţia a fost făcută de către secretarul de stat al Ministerului Educaţiei, Natalia Grîu, în cadrul unui interviu oferit pentru America House Chişinău. 

„Avem cel puţin peste 1.011 cadre care nu deţin competențe digitale şi din cauza aceasta nu au putut să se implice în procesul educaţional la distanţă. Asta înseamnă zeci de mii de copii care nu au avut opţiunea să lucreze anume la această disciplină cu profesorul lor aşa cum şi-ar fi dorit”, a comunicat secretarul de stat al Ministerului Educaţiei, Natalia Grîu.

Responsabilii de la Ministerul Educaţiei spun că aceste cadre didactice vor fi instruite pe parcursul verii, astfel ca, în caz de necesitate, să se poată încadra în procesul de studii de la 1 septembrie. O altă problemă este că mulţi elevi nu au acces la cursurile online.

„Avem în jur de 28 de mii de copii care au această necesitate. Cel mai delicat este cu familiile cu mulţi copii care trebuie să le ofere nu doar tehnică, dar şi un spaţiu individual de învăţare”, a menţionat secretarul de stat al Ministerului Educaţiei, Natalia Grîu.

În acest sens au fost alocate 20 de milioane de lei pentru achiziţionarea tehnicii de calcul, însă nu este clar dacă dispozitivele care urmează a fi achiziţionate până la 1 septembrie vor fi suficiente.

„Până în data de 30 iunie aşteptăm să avem oferte şi să procurăm peste 2.500 de laptopuri pe care le vom da, în primul rând acolo unde este necesitate foarte mare. Aceste laptopuri vor fi date în gestiunea instituţiei de învăţământ”, a afirmat secretarul de stat al Ministerului Educaţiei, Natalia Grîu.

Totodată, secretarul de stat a precizat că, odată cu începerea noului an şcolar, urmează a fi elaborate mecanisme de evaluare individuală a elevilor de către fiecare instituţie de învăţământ.

CITEŞTE ŞI: Furtună: În toamnă, orele în universităţi şi şcoli vor avea loc tot online, dacă numărul cazurilor de COVID-19 va continua să crească


Preluat de la: Publika.md