Duminica se va circula cu dificultate prin Capitală. Cetățenii, îndemnați să fie calmi și să se conformeze cerințelor inspectorilor de patrulare

Duminică în Capitală se va circula cu dificultate, în contextul în care urmează să aibă loc două evenimente – Târgul produselor agricole și întrunirea anunțată de către un partid politic. Potrivit poliției, vor fi blocate mai multe artere, iar cetățenii sunt îndemnați să păstreze calmul și să se conformeze cerințelor agenților de patrulare.

În Piața Marii Adunări Naționale va avea loc târgul, iar protestul se va desfășura în scuarul Parlamentului, cu deplasare în marș spre locație.

Oamenii legii atenționează organizatorii protestului să nu admită la eveniment persoane cu risc sporit, în stare de ebrietate sau cu fața acoperită și să nu se permită deținerea obiectelor interzise în locurile de desfășurare a întrunirii.

„Solicităm repetat neadmiterea unor contravenții și infracțiuni în timpul întrunirii și să fie respectată ordinea publică (fără consum de alcool, fumat sau satisfacerea necesităților fiziologice). Amintim asta în contextul în care până în prezent au fost pornite 2 cauze penale și întocmite 242 de procese-verbale contravenționale. Pe parcursul întrunirii, pentru a nu crea disconfort chișinăuienilor în deplasare, pe întreg tronsonul unde vor avea loc întrunirile va fi asigurată o cale de acces pentru pietoni”, menționează Poliția Republicii Moldova.

 

 

 

 


Preluat de la: Publika.md